Moment istoric pentru Kate Middleton! Prințesa de Wales a bifat o premieră în Marea Britanie, pentru că nu au mai fost acordate de la Regina Maria.
Regele Charles a început să le acorde în 1980, însă Prințesa Diana nu a continuat această tradiție după căsătorie. Urmează ca Prințesa de Wales să acorde un omagiu unor branduri britanice emblematice prin acordarea unui mandat regal. Astfel, ea marchează prima oară peste un secol când o prințesă face acest lucru, scriu jurnaliștii străini de la The Independent.
Surse din interiorul Palatului Buckingham au declarat pentru The Times că Prințesa de Wales are de gând să dea acest omagiu prestigios către companiile ei preferate, pentru a „recunoaște excelența și industria britanică”. Soția Prințului William urmează să fie prima prințesă care oferă astfel de mandate regale, după Regina Maria. Ultimele au fost date ca Regele George al V-lea să devină monarh în 1910.
Nu a fost anunțată momentan o dată oficială pentru debutul acestui demers. Chiar și așa, Prințesa de Wales este „dornică să evidențieze talentele și realizările britanice”.
Mandatele regale nu s-au mai acordat de la Prințesa Diana
Încă din 1980, Regele Charles a început să dea mandate regale, pe vremea când era Prinț de Wales. La acea vreme, Prințesa Diana nu a continuat această tradiție după ce s-au căsătorit, în 1981. Aceste mandate regale reprezintă un adevărat simbol al excelenței, fiind date unor companii care furnizează diverse servicii Casei regale.
Aceste mandate regale le dau voie companiilor să folosească stema regală a monarhului, pentru a promova firmele respective. Când era Prinț de Wales, Regele Charles le cerea firmelor să adopte diverse politici și planuri solide în ceea ce privește protecția mediului și sustenabilitatea pentru a putea obține un mandat regal.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!