22,48 lei/l Prețurile maxime pentru mâine afișate; scădere ușoară la ambele sortimente 19,7345 lei Euro în creștere față de leu; vezi și cursul dolarului stabilit de BNM 11 CSM aprobă percheziția și aducerea silită a unui fost magistrat 20 IGSU evacuează locatari după un incendiu la etajul 5; proprietarul rănit
Moldovenii care muncesc legal în Grecia vor primi pensii și indemnizații de la acest stat

Astăzi, 1 ianuarie, a intrat în vigoare Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă, semnat la Chișinău, pe 8 septembrie 2021, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Marcel Spatari și Ministrul de Externe al Greciei, Nikos Dendias. Acordul specifică garanţiile în domeniul asigurărilor sociale de care vor beneficia lucrătorii migranţi din ambele țări, care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate legală de muncă şi în prezent domiciliază pe teritoriul unuia dintre statele contractante.

Foto: poza simbol

Documentul garantează cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor Republicii Elene dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaş, pensie de dizabilitate cauzată de o afecţiune generală, pensie şi indemnizaţie de dizabilitate determinată de un accident de muncă sau o boală profesională, achitate de către statul unde au lucrat legal.

Conform Acordului, fiecare stat contractant va achita partea de pensie calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu. Astfel, persoana va beneficia de prestaţiile dobândite în statul în care şi-a desfăşurat activitatea, pe teritoriul statului de domiciliu.

Actualmente, în Republica Moldova sunt implementate 14 acorduri internaționale în domeniul securităţii sociale bazate pe principii de proporţionalitate, semnate cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia și Republica Belarus.

Acorduri similare sunt semnate cu Republica Italiană și cu Regatul Spaniei, care, la etapa actuală, nu sunt intrate în vigoare.



Pub