130 răniți Tornadă în Paraná, Brazilia; vânturi până la 250 km/h, case distruse 8,6 mil. lei Scandal pe declarațiile de avere în Parlament, cu cazul Stefanco 600 mil. $ Ungaria primește derogare un an la sancțiuni pe energie, contra LNG din SUA 4,6 mld. pachete Colete sub 150 € intră în UE; Franța verifică 100.000 la CDG
Reuters: Scandalul păpuşilor sexuale de pe Shein scoate la iveală vulnerabilităţile pieţelor online globale

Ancheta autorităţilor franceze privind vânzarea de păpuşi sexuale cu înfăţişare de copil şi arme interzise pe platforma Shein a readus în prim-plan o problemă veche a comerţului digital: incapacitatea marilor pieţe online de a controla în mod eficient activitatea vânzătorilor terţi şi de a bloca produsele ilegale, periculoase sau ofensatoare, relatează Reuters, citat de news.ro.

Foto: captură

Platformele de tip marketplace, precum Amazon, Alibaba, Temu sau Shein, au cunoscut o expansiune uriaşă în ultimul deceniu, oferind consumatorilor milioane de produse la preţuri reduse. Însă, potrivit experţilor, nu toate articolele respectă standardele legale sau de siguranţă.

”Pentru că aceste platforme nu verifică permanent conţinutul, acelaşi produs poate reapărea sub alt nume imediat după ce este şters. Este ca o luptă cu morile de vânt”, a explicat Sylvia Maurer, directoare la Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC).

Shein, care listează circa 10 milioane de produse, majoritatea furnizate de terţi, spune că utilizează instrumente de detecţie automată şi are peste 900 de angajaţi care se ocupă de moderarea conţinutului. Totuşi, analiştii susţin că volumul este prea mare pentru o supraveghere reală.

”E un catalog imens, iar multe articole nu sunt verificate manual. Pur şi simplu apar pe site”, a declarat Juozas Kaziukenas, analist e-commerce la Marketplace Pulse.

Amazon a transmis că monitorizează constant platforma şi încearcă să blocheze listările ilegale, însă legislaţia europeană nu consideră aceste platforme ”importatori” ai produselor, ceea ce le scuteşte de răspundere directă pentru bunurile vândute.

”Rezultatul este că autorităţile europene nu au pe cine trage la răspundere”, afirmă Gabriela da Costa, avocat la K&L Gates Londra. Ea spune că milioane de produse ajung pe piaţă din afara UE fără nicio entitate responsabilă local.

Procuratura din Paris investighează acum Shein, Temu, AliExpress şi Wish pentru presupuse încălcări, inclusiv posibilitatea ca minorii să fi avut acces la conţinut pornografic prin intermediul acestor platforme.

Un flux uriaş de produse chinezeşti sub radarul vamal

Cazul Shein se înscrie într-o ofensivă mai amplă a Franţei împotriva fluxului masiv de bunuri ieftine din China. Platformele beneficiază de o scutire de taxe vamale pentru coletele sub 150 de euro, ceea ce a dus la importul a 4,6 miliarde de astfel de pachete în UE în 2024 – dublu faţă de 2023.

”Acest val de colete care inundă oraşele noastre conţine adesea produse contrafăcute, nesigure sau ilegale”, a declarat ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot.

Ministerul Bugetului a anunţat că vama de la aeroportul Charles de Gaulle a verificat deja 100.000 de colete provenite de la Shein, în căutarea produselor ilegale.

”Păpuşile de tip copil sunt uşor de condamnat pentru că atrag atenţia, dar adevărata problemă o reprezintă milioanele de produse cosmetice sau electronice care par autentice, dar nu sunt”, a explicat Da Costa.

Presiune politică şi nemulţumire industrială

Franţa foloseşte acum ”toate instrumentele legale” pentru a reglementa aceste platforme, pe fondul nemulţumirilor industriei şi ale organizaţiilor de protecţie a consumatorilor.

Companiile chineze domină tot mai mult comenzile online ale francezilor – potrivit La Poste, un pachet din cinci livrat prin serviciul Colissimo provine de pe o platformă chineză.

”China nu vrea ca Shein să fie asociată cu produse ieftine sau nocive. Dar, asemenea reţelelor sociale, o platformă nu poate pretinde că nu ştie ce trece prin sistemul său.”, a declarat Pascal Lamy, fost director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, într-o conferinţă la Shanghai.


Pub