Astfel, el a analizat situaţia creastă din mai multe puncte de vedere, inclusiv a studiat precedente pe care le consider măcar parţial relevante în acest context, iar în rezultat a ajuns la concluzia că e nevoie de un mediator, care să-şi asume rolul de a modera dialogul dintre Chişinău şi Comrat în procesul de identificare a soluţiei potrivite.
„Şi aici apare întrebarea: Cine ar putea fi acest mediator? Chiar dacă avem de-a face cu o chestiune ce ţine de politica internă, eu cred că în situaţia în care s-a ajuns acest mediator ar trebui să fie din exterior şi nu cineva anume, ci o prestigioasă organizaţie internaţională cu activităţi relevante din punctul de vedere al situaţiei create în legătură cu alegerile din Autonomia Găgăuză. Acest rol şi l-ar putea asuma, de exemplu, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa sau Consiliul Europei, în general, sau în particular Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei. Sunt şi alte organizaţii internaţionale cu activităţi relevante din acest punct de vedere care ar putea fi atrase în acest proces. Important este să se conştientizeze necesitatea unii mediator în situaţia creată”, a declarat fostul deputat.
Petr Vlah mai spune că „noi avem minimum un precedent relevant în acest sens. Depăşirea crizei politice de proporţii din 2002 din Republica Moldova a fost posibilă doar după implicarea Consiliului Europei, care şi-a asumat rolul de mediator între putere şi opoziţie. Atunci, a fost instituită o masă rotundă cu statut permanent, care a devenit o platformă de dialog constructiv între putere şi opoziţie. Şi anume graţie Consiliului Europei, pe platforma acestei mese rotunde cu statut permanent, a fost posibilă identificarea tuturor soluţiilor care au pus capăt crizei politice ce a zguduit Republica Moldova timp de mai multe luni”.
„Desigur, situaţia creată acum în raport cu alegerile din Găgăuzia nu este comparabilă sută la sută cu situaţia care a fost în timpul crizei politice din 2002, dar sunt şi multe elemente comune, de aceea precedentul menţionat mai sus nu trebuie ignorat. Dacă tot se pare că nu avem capacitatea să soluţionăm problema pe interior, de ce să nu o soluţionăm cu ajutorul unui mediator din exterior, aşa cum s-a mai întâmplat cu ani în urmă?!”, a subliniat politicianul.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!