Marco Rubio l-a întrerupt pe Donald Trump și i-a înmânat acestuia un bilet în care scria, potrivit unei fotografii a AFP: „Foarte aproape” și „Avem nevoie să aprobați în curând o postare pe Truth Social, astfel încât să puteți anunța primul acordul”.
La scurt timp după ce a primit biletul, președintele SUA a transmis pe rețeaua sa Truth Social că este „foarte mândru” să anunțe prima fază a acordului dintre Israel și Hamas.
„Asta înseamnă că TOȚI ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele la o linie convenită, ca prim pas către o pace puternică, durabilă și veșnică”, a scris el.
După ce a primit biletul de la Rubio, președintele a comentat: „Tocmai am primit un bilet de la secretarul de stat în care scrie că suntem foarte aproape de a ajunge la un acord privind Orientul Mijlociu și că vor avea nevoie de mine destul de repede”, a spus Trump. „Așa că vom mai răspunde la câteva întrebări.”
Tonul urgent al biletului a venit în momentul în care principalul consilier al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, prim-ministrul qatarez Sheikh Mohammed bin Abdulrahman Al Thani și alți înalți oficiali s-au alăturat celei de-a treia zile de negocieri de pace între Israel și Hamas într-o stațiune egipteană – un semn că negociatorii intenționează să aprofundeze cele mai dificile aspecte ale planului SUA de a pune capăt războiului din Gaza.
Trump a dat startul evenimentului dedicat influențatorilor la Casa Albă, spunând jurnaliștilor adunați că intenționează să călătorească în Orientul Mijlociu „spre sfârșitul săptămânii” și că ar putea chiar să „facă turul” regiunii, vizitând Egiptul și, posibil, Gaza, pe măsură ce negociatorii americani se apropiau de încheierea unui acord.
Cu toate acestea, chiar și după ce Rubio i-a transmis biletul lui Trump, acesta a continuat să discute cu influențatorii și să răspundă la întrebările presei, în timp ce secretarul de stat devenea vizibil neliniștit, scrie The Guardian.
La aproape 10 minute după comentariile sale inițiale despre plecarea în Orientul Mijlociu, Trump a spus: „Trebuie să plec acum pentru a încerca să rezolv câteva probleme în Orientul Mijlociu – deși sunt foarte bine reprezentat de secretarul nostru de stat. Probabil că el ar putea face o treabă chiar mai bună decât mine, dar cine știe”.
„Vom obține pacea în Orientul Mijlociu”, a concluzionat Trump. „Asta vrem să facem”, a spus el.
La o zi după după împlinirea a doi ani de la atacul grupării militanților Hamas, care a declanșat asaltul devastator al Israelului asupra Gazei, negocierile indirecte din Egipt au dus la un acord privind etapa inițială a planului în 20 de puncte al liderului de la Casa Albă pentru a aduce pacea în enclava palestiniană.
Israelul și Hamas au declarat că au convenit asupra unui acord mult așteptat de încetare a focului și eliberare a ostaticilor, prima fază a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza, care a provocat moartea a peste 67.000 de persoane, informează Reuters.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!