Potrivit sursei citate, incidentul s-a produs în weekend. Mama băiatului a observat, în timp ce acesta se juca, că lipsesc mai multe piese din setul de construcție. Întrebat, copilul i-ar fi spus că le-a înghițit, iar familia a solicitat imediat ajutorul medicilor.
Băiatul a fost transportat la Centrul Mamei și Copilului din Tighina. În timpul gastroscopiei, specialiștii au extras toate cele 52 de bețișoare magnetice cu ajutorul unui endoscop.
Radiografia a arătat că magneții s-au atras reciproc în stomacul copilului. Medicii au explicat că, dacă obiectele ar fi ajuns în intestin, băiatul ar fi avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
În prezent, copilul se află în secția de chirurgie, sub supravegherea medicilor. Acesta va putea fi externat după efectuarea unui examen de control, dacă starea sa va permite acest lucru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!