Scena a fost filmată de un trecător, iar maginile arată cum maidanezul este atacat fără niciun motiv aparent, în timp ce trei bărbați, printre care și stăpânul, stau și urmăresc totul.
Potrivit Clubul Voluntarilor din Chișinău, nu este prima dată când bărbatul, dar și fratele său, își provoacă câinii de luptă să atace alte animale.
„Se pare că ei nu știu că în Republica Moldova a fost deja adoptată legea care reglementează deținerea raselor periculoase de câini.
Dar problema nu este la rase - câinii nu sunt periculoși, ci proprietarii iresponsabili și inadecvați. Din cauza acestor comportamente suferă animalele- atât cele ale altora, cât și propriile animale de companie”, se arată într-un mesaj.
Totodată, potrivit informațiilor postate, maidanezul atacat a fost dus la veterinar, fiind acum în afara oricărui pericol.
Atenție, urmează imagini ce vă pot afecta emoțional!
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelo a anunțat modificări importante ale legislației privind animalele de companie. Conform noilor prevederi, anumite rase de câini nu vor mai putea fi crescute sau reproduse în Republica Moldova, măsura urmând să intre în vigoare în septembrie 2027.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!