28,80 lei/l Benzină 28,80 lei/l, motorină 34,14 lei/l — prețurile ANRE pentru 14–16 nov 20,1574 lei Euro 20,1574 lei, dolar 18,1762 lei — cursurile BNM de weekend 643.675 lei 643.675 lei și 50.500 USD contrabandați, 2 ucrainence reținute 72 h la vama Otaci 1 Un polițist împușcat la vânătoare în zona Criuleni-Dubăsari, eveniment în investigare
(video) Lamine Yamal vrea Balonul de Aur. Starul Barcelonei începe lupta cu Kylian Mbappe pentru râvnitul trofeu: „Eu merit să câștig”

Lamine Yamal, în vârstă de 19 ani, starul Barcelonei, consideră că merită să câștige Balonul de Aur în detrimentul lui Kylian Mbappe, rivalul său de la Real Madrid. Cei doi au fost nominalizați pentru câștigarea trofeului, care va fi decernat pe 26 octombrie, la London Palladium Theatre, din Anglia, screi galazo.ro.

Foto: Profimedia

Înaintea meciului cu Feyenoord, scor 5-1, din Liga Campionilor, Lamine Yamal a precizat că are șanse foarte mari să câștige Balonul de Aur pentru că a avut un sezon plin de reușite, după ce a câștigat Cupa Mondială și La Liga.

„În primul rând, nu depinde de mine, ci de voi. A fost un an incredibil, atât cu Barca, cât și cu naționala. Am șanse foarte mari, pentru că am avut un an foarte bun.

Nu cred că am nevoie să fac campanie. Sunt mândru că am câștigat Cupa Mondială și La Liga. Nu pot să cer mai mult. Sunt jucători care au un nivel incredibil”, a spus Yamal, citat de sport.es.

Într-un interviu pentru „Universo Valdano”, emisiunea celor de la Movistar, Lamine Yamal a revenit asupra subiectului și a întărit ideea că merită mai mult Balonul de Aur decât Kylian Mbappe.

„Cred sincer că, în ceea ce privește statutul de cel mai bun jucător din lume, poate că suntem doi, dar anul acesta eu merit să câștig.

Pentru mine, eu și Mbappe suntem cei mai buni, iar toată lumea care urmărește meciurile știe asta”, a mai precizat Yamal.

Lamine Yamal a făcut și o glumă atunci când i s-a amintit că Ousmane Dembele nu l-a inclus în propria listă de favoriți pentru câștigarea Balonului de Aur.

„Este prieten cu Kylian, nu? (n.r. - râde). Nu mă deranjează. Sunt mulțumit de anul pe care l-am avut. Când am jucat împotriva amândurora, am câștigat.

Mă înțeleg foarte bine cu Ousmane. Sunt mulțumit de anul pe care l-am avut”.

În sezonul trecut, Lamine Yamal a marcat 24 de goluri și a oferit 18 pase decisive în 45 de meciuri jucate pentru Barcelona.

A câștigat titlul în La Liga, Supercupa, dar și Campionatul Mondial alături de naționala Spaniei.


Pub