Avocații fetei a cărei identitate nu a fost făcută publică au spus că părinții ei au dus-o la Spitalul Frimley Park din Surrey, sud-estul Angliei, cu febră mare, stări de somnolență și vărsături, care sunt simptome pentru meningită și sepsis, dar medicii au trimis-o acasă după ce i-au prescris paracetamol, potrivit BBC.
Părinții ei s-au întors la spital când starea ei s-a agravat, iar medicii au diagnosticat-o cu sepsis meningococic. Mai târziu, ea a făcut insuficiență la mai multe organe.
Din cauza severități sepsisului, fata a avut nevoie de amputații la toate cele patru membre, a declarat avocata Elizabeth-Anne Gumbel, care reprezintă familia. Astfel, picioarele i-au fost amputate de deasupra genunchiului, iar brațele de deasupra cotului.
Familia ei a susținut că în cazul în care medicii ar fi tratat-o imediat cu antibiotice, fata nu ar fi ajuns într-o stare atât de gravă și nu ar fi necesitat amputații.
Administrația spitalului a recunoscut vineri răspunderea în acest caz la Înalta Curte din Londra.
Gumbel a descris-o pe fată ca fiind „extraordinar de curajoasă” și a spus că „reușește să se descurce foarte bine la școală în situația în care se află”.
Serviciul Național de Sănătate (NHS) a acceptat, de asemenea, răspunderea pentru starea tinerei fete, iar avocatul care a reprezentat instituția a spus că „nu există nicio sumă de bani care să poată compensa cu adevărat traumele fetei”.
Fata va primi o parte din sumă acum, iar restul, în tranșe anuale, pentru tot restul vieții.
Un purtător de cuvânt al NHS a declarat: „Ne pare foarte rău pentru rănile ei și înțelegem că nicio sumă de bani nu poate compensa pe deplin ce a pățit. Însă suntem mulțumiți că a fost aprobat acordul de despăgubire și sperăm că daunele acordate o vor ajuta să fie cât mai independentă pe viitor”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!