„Ieri am avut a doua intervenție. Inițial mă pregăteam doar de partea estetică, dar în timpul ei s-a decis că e nevoie de o intervenție mai complicată”, a scris Morari, fără a oferi detalii suplimentare despre complicațiile survenite.
„La fel ca și după prima intervenție de anul trecut, aleg să acţionez din dragoste faţă de mine.
Din dragoste față de mine am făcut astăzi primele 4 mii de pași... Slăbuț, știu, dar pentru început e bine”, se arată în mesajul jurnalistei.
Aceasta a povestit sincer și despre momentele dificile, dar și despre hotărârea de a merge mai departe cu încredere:
„Au fost și multe lacrimi și probabil vor mai fi. M-am simțit și foarte slabă, n-ai cum să nu treci prin asta. Dar e alegerea voastră pe ce să mențineți focusul: pe durere sau pe frumusețea care vă înconjoară, chiar și atunci când treceți printr-o asemenea durere.”
Pe 12 martie 2025, jurnalista Natalia Morari a dezvăluit că, acum un an de la operată la sâi, fiind diagnosticată cu cancer mamar. „Probabil a trebuit să trec prin tot asta ca să încep să iubesc viața la nebunie - cu toate problemele, grijile, conflictele sau neajunsurile ei, pentru că dacă este viață - este absolut tot”, a scris aceasta pe rețele.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!