35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) Cum explică Vladislav Kulminski prezența sa la întrevederile Maiei Sandu de la Comrat: „Nu am fost eu organizatorul, deloc”

Fostul vicepremier pe Reintegrare și ex-consilierul prezidențial Vladislav Kulminski neagă afirmațiile că ar fi fost organizatorul vizitei președintei Maia Sandu în Autonomia Găgăuză. Discuțiile în acest sens au apărut, după ce Kulminski a intervenit pentru a aplana o discuție aprinsă, cu strigăte și acuzații, dintre unii deputați din Adunarea Populară și șefa statului. Mai mult, presa din regiune a publicat imagini cum Kulminski pleacă de la Comrat în aceeași mașină cu șefa statului.

Foto: captură

„Nu am fost eu cel care a organizat această deplasare, deloc. Dacă dvs ați fi vrut să mergeți la aceste întâlniri, dvs vedeți o problemă în aceasta? Eu nu văd nicio problemă! Eu nu am dat niciun fel de aprecieri activității doamnei Vlah”, a declarat Kulminski la ÎnProfunzime de la PROTV Chișinău.

„Dorim să înțelegem, în calitate de cine dl Kulminski își permite să evalueze activitățile Guvernatorului ales de popor al Aunomiei, fiind drept membru al Guvernului Republicii Moldova? Subliniez, Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah (spre deosebire de dl Kulminski, care nu a fost capabil să stea două luni de muncă ca viceprim-ministru), lucrează din anul 2015 deja în a componența Guvernului Republicii Moldova. În acest an, Guvernul dnei Gavrilița a avut 36 de ședințe, iar conducerea autonomiei a participat la 30 de ședințe”, a declarat, pentru UNIMEDIA, secretarul de presă al Bașcanei Găgăuziei, Andrei Vedutenсo.

Comentariul Comratului vine după ce Kulminski a declarat că Irina Vlah a participat doar la 60% din ședințele de la Guvern. „În rest au fost șoferi, traducători. Acolo trebuia să pună întrebări”, a menționat Kulminski, care nu are vreo funcție oficială în stat, dar participat la întrevederile președintei Maia Sandu din Găgăuzia.

Fostul vicepremier pe Reintegrare, care a demisionat la scurt timp de la învestirea Guvernului Gavrilița, Vladislav Kulminski a plecat de la Comrat, în aceeași mașină cu Maia Sandu.

Vizita șefei statului în regiune s-a încheiat cu scandal.

La mijlocul lunii august, Kulminski a participat la ședința Adunării Populare Găgăuzie. Acesta a explicat prezența sa în regiune prin „încercarea de a se împărți cu experiența în gestionarea situațiilor de criză”.

Kulminski a fost consilierul Maiei Sandu, când aceasta era prim-ministră, apoi a devenit consilier prezidențial, când Maia Sandu a fost aleasă președinta Republicii Moldova. Ulterior, Vladislav Kulminski a fost numit vicepremier pe Reintegrare în Guvernul Gavrilița, funcție din care a demisionat la nici două luni. Motivele invocate au fost de ordin personal, iar unele voci menționau o supărare a vicepremierului că „a fost lăsat în umbră” în cadrul negocierilor din toamna lui 2021 cu oficiali ruși și Gazprom, pe un nou contract.


Pub