Potrivit inspectorului de integritate al ANI care a examinat cazul, viceprimarul orașului Comrat, Gheorghi Sarî, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, prin participarea la luarea deciziilor, semnarea actelor, în privința persoanelor apropiate - a cumnatei și a fratelui, după cum urmează:
Astfel, funcționarul era obligat să informeze șeful/organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care se află și să nu rezolve cererea/demersul, să nu emită actul administrativ, să nu încheie, direct sau prin intermediul unor persoane terțe, actul juridic, să nu ia sau să nu participe la luarea deciziei în exercitarea mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică până la soluționarea conflictului de interese.
Pe de altă parte, Gheorghi Sarî consideră neîntemeiată inițierea procedurii de control de către ANI și invocă interpretarea eronată a conflictului de interese, precum și încălcarea procedurii prevăzute de lege pentru inițierea, desfășurarea și aplicarea procedurilor de control.
Argumentele invocate urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, a constatat inspectorul de integritate al ANI.
Autoritatea Națională de Integritate va sesiza organul competent, solicitând încetarea mandatului de viceprimar. Funcționarul va fi decăzut din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la eliberării sau destituirii din funcție, după rămânerea definitivă a actului de constatare sau după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se va confirmă existența conflictelor de interese.
Persoana supusă controlului va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, administrat de către Autoritatea Națională de Integritate.
Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.
Vedeți, mai jos, actul de constatare al ANI:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!