35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
ANI, despre decizia privind averea nejustificată a lui Sergiu Sîrbu: „Actele de constatare nu au fost anulate. Ne vom adresa în instanță”

Autoritatea Națională de Integritate precizează că Actele de constatare ale Autorității, la care fac trimitere articolele respective, nu sunt anulate. Potrivit Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și a Codului de procedură civilă, Autoritatea poate solicita confiscarea averii nejustificate în cadrul procedurilor de contestare a Actelor de constatare.

Foto: UNIMEDIA

„Instanțele de judecată nu au dat curs cererilor de confiscare a averilor nejustificate solicitate de Autoritate la etapa examinării contestărilor Actelor de constatare din partea subiecților supuși controlului.

După rămânerea definitivă și irevocabilă a Actelor de constatare, Autoritatea se va adresa în instanța de judecată competentă cu cerere de chemare în judecată privind confiscarea averii nejustificate ale subiecților declarării Sîrbu, Țurcan și alții”, a menționat ANI. 

Fostul deputat, Sergiu Sîrbu, reținut în dosarul deputaților transfugi bănuiți de îmbogățire ilicită, va sta după gratii încă o lună. Acesta va fi trecut din izolatorul CNA în Penitenciarul nr.13.

Sîrbu a revenit după gratii, la data de 12 aprilie. Instanța a admis recursul înaintat de procurorii anticorupție asupra deciziei primei instanțe privind plasarea în arest la domiciliu a fostului deputat.

Ex-deputatul Sergiu Sîrbu a fost reținut la data de 2 februarie, pentru 72 de ore în dosarul celor 13 foști deputați, bănuiți de îmbogățire ilicită.

La 16 decembrie 2021, PA i-a înaintat învinuirea unui ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de corupere activă, faptă infracțională comisă în perioada deținerii mandatului de deputat. Ar fi vorba despre fostul deputat Sergiu Sîrbu.

Fostul deputat Sergiu Sîrbu a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Inspectorii au dispus confiscarea averii nejustificate a acestuia, în sumă de 1,9 milioane de lei, în folosul statului, în cazul în care va exista și o hotărâre de judecată în acest sens.


Pub