„La 23 septembrie 2026, în jurul orei 18:10, Poliția din Bălți a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe strada Nicolae Iorga din municipiul Bălți.
Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unui automobil de model Skoda Octavia, în timpul efectuării unei manevre de virare la stânga, nu s-ar fi asigurat că aceasta poate fi efectuată în condiții de siguranță și a intrat în coliziune laterală cu un automobil de model BMW X5, condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, conducătorul BMW-ului a pierdut controlul asupra volanului, automobilul a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.
În urma accidentului, cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Printre acestea se află și o minoră de 17 ani, pasageră în Skoda Octavia, care a suferit diverse traumatisme.
Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice cu aparatul „Dräger”, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, Eugenia Molceanov, ofițera de presă a IP Bălți.
Accidentul grav, cu implicarea a două automobile - o Skoda și un BMW, a avut loc ieri, la Bălți. Impactul a fost atât de violent, încât una dintre mașini s-a răsturnat pe acoperiș, doborând și un arbore. Pe rețele au fost distribuite imagini de la locul impactului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!