79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Putin, despre „declarații tăioase" ale lui Biden la adresa sa: Noi ne-am sunat, am clarificat această situație

Președintele rus, Vladimir Putin, spune că a primit explicații de la președintele SUA, Joe Biden, după ce ultimul a fost întrebat dacă că îl consideră asasin pe Putin, iar răspunsul a fost „da”. „A fost o discuție constructivă”, a declarat Putin, la conferința de presă după întâlnirea cu omologul american Joe Biden - primul lor summit - într-o conferință de presă susținută la Geneva.

Foto: captură de ecran

„După acele declarații, președintele m-a sunat, am venit cu explicații, pe mine aceste explicații m-au satisfăcut, mi-a propus să ne întâlnim și ne-am întâlnit. Discuția a fost una constructivă, am vorbit circa 2 ore.

În principiu responsabili de tot ce se întâmplă în țările noastre este conducerea politică. Referitor la afirmații cu asasini. Uitați-vă în marilor orașe din SUA zilnic sunt uciși oameni, un cuvânt nu reușești să scoți că ești împușcat”, a declarat Putin.


Într-un interviu televizat, în luna martie, președintele SUA a declarat că îl consideră asasin pe Vladimir Putin. De fapt, acesta a răspuns cu „da” la întrebarea jurnalistului. De asemenea, Biden a declarat că Putin va suporta „anumite consecințe”, dacă se va demonstra că Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale din SUA, care s-au desfășurat anul trecut.

Summitul preşedinţilor SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, a durat în jur de trei ore şi jumătate, mai puţin decât se anticipa, inclusiv cu pauza de dinaintea schimbării formatului din unul restrâns în unul extins.


Pub