„Ieri am avut o experiență destul de ciudată în sensul în care am experimentat ce a experimentat personajul din „Fantoma mea iubită”, dacă știți filmul. Deci am experimentat cum e să fii mort, efectiv”, și-a început actorul povestea pe un ton glumeț.
Mihai Bendeac a explicat că a fost să-și viziteze mătușile și pe bunica sa în prima zi a anului 2025.
„Am intrat în casă destul de gălăgios. Și nimeni nu se uita la mine, efectiv. Și m-am dus până în mijlocul livingului. Eram în fața lor și nu mă vedeau”, a povestit răzând Bendeac.
„A fost absolut dubios!”, a subliniat actorul, care a și filmat momentul.
„Aici sunt! Băi!”, reacționează Mihai Bendeac în momentul în care o mătușă a fost surprinsă când povestea la telefon că el este plecat.
În ultimii ani, Mihai Bendeac a lucrat intens la „Căsătoria”, primul lung metraj semnat de el ca regizor, în care joacă alături de Vlad Drăgulin. Potrivit Pagina de Media, Mihai Bendeac se pregăteşte să revină în televiziune în 2025.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!