36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 16.600 USD Doi străini prinși la aeroport cu 16.600 USD și 12.950 EUR nedeclarate în bagaje 23 mln lei Moldova și România semnează achiziție de 62 camioane militare pentru 23 mln lei 70.000 lei Fostă secretară MAIA trimisă în judecată pentru mită 70.000 lei în dosar furaje
Brexit. Președintele Camerei Comunelor: Suspendarea Parlamentului britanic până la 14 octombrie este un „scandal constituţional”

Suspendarea parlamentului britanic până la 14 octombrie, anunţată de premierul Boris Johnson, este un ''scandal constituţional'', a declarat preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow.

Foto: CNN

''Este absolut evident că obiectivul suspendării este acum de a împiedica parlamentul să dezbată Brexitul şi să-şi îndeplinească datoria de a defini o traiectorie pentru ţară'', a spus Bercow, scrie Agerpres.

La rândul său, liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a afirmat că intenţia premierului Boris Johnson de a extinde vacanţa parlamentară până la 14 octombrie este ''o faptă reprobabilă şi o ameninţare pentru democraţia'' britanică.

''Sunt consternat de nechibzuinţa guvernului Johnson, care vorbeşte despre suveranitate şi totuşi încearcă să suspende parlamentul pentru a evita analizarea atentă a planurilor sale pentru un lipsit de înţelepciune Brexit fără acord. Este o ameninţare pentru democraţia noastră'', a menţionat Jeremy Corbyn într-o declaraţie.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.

Întrebat în legătură cu criticile unor membri ai parlamentului privind faptul că li se refuză timpul necesar pentru a dezbate şi vota cu privire la Brexit, premierul britanic a răspuns: ''Este complet neadevărat. Dacă vă uitaţi la ce facem noi, (vedeţi că) prezentăm un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele părţi ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient în parlament pentru membrii săi să dezbată UE, să dezbată Brexitul şi toate celelalte subiecte, timp suficient'', a precizat Boris Johnson.


Pub