În dimineața zilei de sâmbătă, moldoveanca Viorica Djhanov de 50 de ani dormea împreună cu fiica și soțul. Povestește că a fost trezită de zgomote puternice, iar ceea ce a văzut la știri a lăsat-o fără cuvinte.
„Auzeam bubuituri și nu înțelegeam ce se întâmplă, fiindcă era sâmbătă și era sărbătoare mare. M-am trezit și am conectat televizorul, iar ecranul era roșu cu localitățile în care era pericol de atacuri cu rachete, lista acestora începând din sudul și ajungând până în centrul țării. Priveam și refuzam să cred că este realitate”, a spus Viorica Djhanov.
Din ziua în care membrii mișcării islamiste Hamas au lansat unul dintre cele mai grave atacuri asupra Israelului și până acum, cei trei se ascund în buncărul apartamentului în care locuiesc de fiecare dată când sună sirenele, iar acestea se aud atât ziua, cât și noaptea.
„Prima noaptea a fost tare grea pentru că se auzea practic încontinuu sirena, iar aici sunetul sirenei este unul strașnic”, povestește moldoveanca, subliniind că de atunci grădinițele, școlile și o parte dintre magazine și instituții sunt închise, iar străzile sunt patrulate non-stop de militari.
„Oameni pe străzi nu vezi, mașini sunt puține. O mare parte dintre oameni lucrează de acasă, iar eu merg la oficiu ca să-mi scot afară copilul care a rămas cu traume psihologice de acum doi ani, atunci când în Israel a fost operațiune specială. Și atunci am stat în buncăre, iar copiii nu au mers la școală, precum acum școlile și grădinițele sunt închise. Dar copiii au rămas cu traume de atunci, în situația dată fiind și fiica mea de 12 ani pe care o aduc acum la psiholog”, a mai afirmat femeia.
Situația nu pare să se normalizeze curând, ba mai mult se înrăutățește tot mai mult. În seara zilei de luni, autoritățile le-au spus localnicilor să se aprovizioneze cu produse alimentare și apă pentru cel puțin trei zile, avertizându-i că vin zile grele.
Femeia spune că încearcă să fie puternică pentru mezină, dar este îngrijorată și pentru fiica cea mai mare care locuiește împreună cu soțul și cei trei copiii ai lor în apropiere de sudul Israelului, ei aflându-se mai aproape de confruntările violente și fiind îndoliați acum de pierderea unui unchi care a fost ucis în propria locuință de un luptător Hamas.
„Sirena a început să sune, iar bărbatul de peste 50 de ani a vrut să coboare în buncăr, dar la un moment dat, luptătorul Hamas a bătut la ușa sa, iar el, crezând că este un vecin, a deschis și a fost împușcat, fiind rănit grav. Soția acestuia a reușit să se ascundă într-o cameră și a ieșit după plecarea atacatorului. Și-a târât soțul rănit în buncăr, apoi a alergat într-un suflet în oraș ca să ceară ajutor, dar la întoarcere l-a găsit mort într-o baltă de sânge. Așa scene vezi numai în filmele de groază. Sunt părinți omorâți în fața copiilor și fete batjocorite de acești teroriști Hamas. Este greu să redai în cuvinte ceea ce vezi sau auzi”, a mai spus moldoveanca.
Victoria Djhanov refuză în acest moment să se gândească să revină în Republica Moldova, rugându-se pentru pace în țara în care-i este de două decenii a doua casă.
„Dacă o să vin acasă, îmi va fi mult mai greu. Nu pot să-mi las soțul și casa. Mă gândesc că totul va fi bine, mă gândesc să fie pace. Nu ne-am gândit că în secolul XXI vom trece prin așa momente”, a conchis aceasta.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene aproape 13.000 de cetățeni moldoveni se află în Israel.
Ambasada Republicii Moldova în Israel anunță că au fost făcute modificări în funcționarea transportului public din țară. Decizia a fost luată din cauza situației de securitate și ca răspuns al Ministerului Transporturilor din Israel la directivele Comandamentului militar.
La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut loc o ședință a Celulei de Criză pentru a analiza situația de securitate din Israel. Astfel, ambasada RM în Israel a primit 65 de solicitări, de la moldoveni pentru informații. Totodată, vizele străinilor care se află legal în Israel și care expiră luna viitoare vor fi prelungite.
România și-a evacuat cetățenii din Israel, printre ei regăsindu-se și moldoveni. Astfel, în această noapte un grup de persoane a ajuns cu bine în București. Potrivit presei române, cetățenii au fost repatriaţi prin intermediul a două curse operate de compania TAROM, o companie aeriană privată.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu noi precizări în legătură cu situația de securitate în Israel. Responsabilii au declarat că, în cadrul instituției a fost creată o celulă de criză, iar până la moment nu sunt informații despre moldoveni printre victime sau prizonieri.
Comunitatea Evreiască din Republica Moldova condamnă cu fermitate atacul masiv asupra Israelului, actele de violență împotriva civililor, bombardamentele și luarea de ostatici. Într-o declarație, reprezentanții Comunității notat că „Israelul este forțat să îndure un alt război brutal, să-și apere dreptul la existență și drepturile poporului său la pace și securitate”.
Două curse avia operate de compania Fly One, din și spre Israel, au fost anulate. Datele pot fi văzute pe tabelul online al Aeroportului Internațional Chișinău. Reprezentanții companiei nu au venit, deocamdată, cu comunicat oficial.
Moldovenii din Israel trec prin clipe de groază. S-au trezit sub sirene de război, explozii puternice chiar lângă ferestre și vuiete de la lansarea rachetelor, situație ce a continuat până noaptea târziu.
Președinta Maia Sandu condamnă „atacurile nemiloase” asupra Israelului. Într-un mesaj pe platforma X, șefa statului a menționat că a rămas „consternată” de ceea ce se întâmplă.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că urmărește îndeaproape evoluția situației din Israel și condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâșia Gaza și al infiltrării militanților pe teritoriul israelian, care escaladează suplimentar situația de securitate din Orientul Mijlociu.
Moldovenii aflați în Israel au fost îndemnați să evite călătoriile și să găsească adăposturi. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis alertă de călătorie. MAEIE a recomandat tuturor moldovenilor aflați deja în Israel să fie în contact cu Ambasada din Tel Aviv și să se informeze cu privire la situația locală și la ore actualizări privind siguranța.
Sirenele au răsunat în sudul și centrul Israelului la începutul zilei de sâmbătă, 7 octombrie, în vreme ce vuietul continuu al lansărilor de rachete a putut fi auzit în Fâșia Gaza, au declarat martori citați de Reuters. De asemenea, mai mulți militanți înarmați din Gaza au intrat pe teritoriul israelian, au anunțat sâmbătă Forțele de Apărare ale Israelului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!