„La Roma, șefa statului va avea o întrevedere cu Președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, pentru a discuta despre aprofundarea relațiilor bilaterale, sprijinul Italiei pentru parcursul european al țării noastre, extinderea cooperării economice și susținerea acordată comunității moldovenești din Italia. De asemenea, va avea o întâlnire cu Președintele Senatului, Ignazio La Russa.
La Sfântul Scaun, Președinta Maia Sandu va fi primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Discuția va oferi prilejul unui schimb de opinii privind promovarea păcii, solidarității și valorilor creștine într-o lume marcată de multiple provocări. Totodată, șefa statului va avea o întrevedere cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin.
Vizita Președintei Maia Sandu în Italia și la Sfântul Scaun se înscrie în eforturile Republicii Moldova de a consolida parteneriatele externe, de a asigura pacea în țară și de a contribui la securitatea regională și europeană”, se arată în comunicatul emis de Președinție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!