Funcționarii postului vamal Tudora, au supus verificărilor un autoturism de model „Nissan Quest”, ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă de 33 de ani.
În rezultatul efectuării controlului fizic, sub cotiera din spate precum și în spațiul din portbagaj au fost depistate 10 telefoane și 370 flacoane cu lichid pentru țigări electronice, a câte 30 ml fiecare, toate nedeclarate organului vamal.
Mărfurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată pe caz riscă să fie sancționată contravențional.
La fel, funcționarii postului vamal Costești în comun cu inspectorii din cadrul Centrului Chinologic al Serviciului Vamal, au supus verificărilor un autocar de model „Volvo”, ce se deplasa din Federaţia Rusă spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă de 59 de ani.
În urma controlului vamal, printre bagajele neînsoțite a fost depistat un lot commercial de articole vestimentare, în asortiment, nedeclarate organului vamal.
Bunurile au fost ridicate, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!