35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 6 Șase persoane, patru minori, reținute și arestate 30 de zile pentru tortura unui student la UTM 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 240.000 doze ANSP a cumpărat 240.000 doze vaccin antigripal; un caz COVID și unul de gripă A în ultima săptămână
Coreea de Nord: Kim Jong Un cere măsuri urgente privind situația economică „gravă”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a avertizat pe principalii responsabili ai Partidului Muncitorilor că ţara sa cunoaşte o situaţie economică „gravă”, şi a cerut instituirea de măsuri urgente, transmite AFP.

Foto: Reuters

Declaraţiile sale, relatate de presa oficială nord-coreeană, intervin în contextul unei sesiuni plenare a partidului deschise sâmbătă, cu câteva zile înainte de termenul final al ultimatului lansat pentru sfârşitul anului de Phenian Washingtonului, scrie Agerpres.

În lipsa unor progrese în discuţiile legate de programul nuclear nord-coreean, Kim Jong Un a promis Statelor Unite un „cadou de Crăciun”.

Liderul nord-coreean, care prezidează sesiunea, a afirmat că a venit momentul să se dea o 'cotitură decisivă' dezvoltării economice a ţării.

El le-a prezentat responsabililor de partid „sarcini” de îndeplinit „pentru a îndrepta de urgenţă situaţia gravă pe care o întâmpină principalele sectoare industriale ale economiei naţionale”, a relatat luni agenţia KCNA.

Coreea de Nord nu publică niciodată statistici economice, singurele cifre disponibile referitoare la rezultatele sale financiare provenind din străinătate.


Pub