„Decizia vine în contextul cererii depuse, în acest sens, de către candidatul independent la funcția de primar al comunei, Sergiu Bulicanu. Potrivit reclamantului, procesul de numărare a fost viciat printr-o serie de erori și omisiuni semnalate de reprezentanții săi și de unii membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare vizate, fapt ce a putut influența în mod direct rezultatul alegerilor în această circumscripție.
Astfel, CEC a dispus renumărarea numărului de alegători și semnături din listele electorale, a buletinelor de vot valabile și nevalabile, a buletinelor de vot neutilizate şi anulate pentru alegerea primarului în cele trei secții de votare din localitate. Rezultatul renumărării voturilor va fi adus la cunoștința CEC cel târziu la 8 iunie 2025.
Hotărârea Comisiei va fi transmisă Consiliului electoral al circumscripției electorale Boldurești nr. 23/5, raionul Nisporeni și Procuraturii Generale pentru examinare în limitele competențelor legale”, se arată în comunicatl emis de Comisia Electorală Centrală.
Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, spune că, în opinia sa, Nicanor Ciochină „este un infractor”. Potrivit acestuia, faptul că sătenii din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, l-au ales drept primar, „este regretabil”.
Candidatul independent la funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni, Sergiu Bulicanu, a depus o cerere la Comisia Electorală Centrală (CEC), prin care solicită renumărarea voturilor. Demersul vine după ce alegerile locale au fost câștigate de Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal un adolescent de 14 ani și a părăsit locul accidentului.
Alegătorii din Boldurești care l-au votat în turul II la locale pe Nicanor Chiocină, acuzat că l-a lovit mortal cu mașina pe Mihai, un adolescent de 14 ani, apoi a fugit de la fața locului își motivează sufragiul prin faptul că acesta nu ar fi săvârșit crima „special” și că „nu e mare treabă” ce a făcut. Oamenii îi găsesc justificări și așteaptă de la el să le „facă drumuri și să le tragă apa”.
Raisa Ciurel, mama lui Mihai, copilul de 14 ani lovit mortal cu mașina, la Boldurești, a mers la vot cu fotografia fiului său, pentru a-i face pe consăteni să înțeleagă durerea prin care trece de peste un an, de când nu-și mai are alături băiatul. „Prieteni de-ai lui Ciochină mi-au sunat rudele să-i dea votul lui în turul II”, a dezvăluit femeia, copleșită de durere.
Nicanor Ciochină, învinuit că l-a ucis cu mașina pe Mihăiță, revine în fotoliul de primar de Boldurești. Acesta a fost ales cu 13 voturi diferență de contracandidatul său, la turul II din 1 iunie.
Ciochină rămâne sub control judiciar, dar fără monitorizare electronică. „Instanța de judecată a decis să-i fie scoasă brățara de monitorizare, fără a anunța Poliția”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco.
În primul tur al alegerilor locale, fostul primar, Nicanor Ciochină, acuzat că l-a lovit mortal pe Mihăiță, a obținut cele mai multe voturi (48,21%), dar nu suficiente pentru a câștiga scrutinul.
Localnicii din Boldurești care l-au votat pe Nicanor Chiochină la funcția de primar în primul tur al alegerilor locale noi spun că îl susțin în ciuda faptului că este cercetat penal, pentru că l-ar fi lovit mortal cu mașina pe Mihai, un adolescent de 14 ani. „O alegere corectă, oamenii la noi în sat sunt cu mintea trează, noi alegem primarul, nu cazul”, a spus unul dintre votanții lui Ciochină. De cealaltă parte, mama copilului decedat le cere consătenilor să se pună măcar pentru o clipă în locul ei.
Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie 2024. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.
Mama băiatului a publicat un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești. „Ucigașule”, a scris femeia.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!