„Constatăm cu îngrijorare caracterul abuziv și ilegal al acțiunilor întreprinse de noua majoritate de conjunctură „PAS-PLDM-PCRM”, prin aprobarea acestei decizii fiind încălcate cu bună știință cerințele privind modul de revocare înainte de termen a mandatului de președinte de raion – cu două treimi din numărul consilierilor aleși (art.50 alin.(1) din Legea 436/2006), precum și o multitudine de alte norme legale și proceduri.
Totodată, aprobarea în aceeași zi, la o diferență de câteva minute, a unei alte decizii, prin care este numită în funcția de președinte de raion o altă persoană, din partea noii majorități, demonstrează intenția vădită a acestei majorități de încălcare a Constituției, a legislației în vigoare a Republicii Moldova și a drepturilor individuale ale persoanei, periclitând bunul mers al administrării raionului Căușeni”, se arată în comunicatul emis de PD.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!