„Lucrările de reparație a podului din strada Mihai Viteazul se execută în termen. Urmează ca acestea să fie finalizate la sfârșitul anului 2025.
Podul necesita reparație urgentă, deoarece acesta, construit în anul 1974, nu a mai fost niciodată reparat capital. Costurile lucrărilor sunt ajustate la rata inflației anuale”, a declarat Ion Ceban.
Podul din strada Mihai Viteazul din capitală a intrat în reparaţie pe data de 4 iulie 2022, după organizarea a patru licitaţii cu privire la reparația capitală a podului din str. M. Viteazul, unde nu a participat niciun agent economic, în urma celei de a cincea licitaţii, câştigător a fost desemnat un consorțiu format din compania Granbutservice Ukraina, sucursala Vulcăneşti, Genesis şi Compania Electrica.
În perioada 31 martie - 31 decembrie 2023 a fost suspendată parțial circulația rutieră pe podul din strada Mihai Viteazul. Potrivit autorităților, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a podului.
Pe data de 24 iunie 2024, Primăria a nunțat că circulația rutieră de pe podul de pe strada Mihai Viteazul ar putea fi sistată integral. O solicitare în acest sens a fost depusă de agentul economic care se ocupă de reparația podului. Căile Ferate din Moldova urmau să prezinte o decizie privind căile alternative de deplasare, pentru a stabili programul calendaristic de închidere porțiunii de drum.
Totuși, circulația pe pod a rămas deschisă. Potrivit responsabililor de la Primărie, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a refuzat solicitarea de a permite deschiderea unui drum de ocolire peste calea ferată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!