Șefa CEC a reamintit că toți candidații Partidului „Șansă” au fost scoși din cursa electorală. În dreptul concurenților electorali, în buletinele de vot, a fost aplicată ștampila retras.
„Pentru cele 898 de funcții de primar, au fost înregistrați peste 3 900 de candidați, iar pentru cele 11 058 mandate de consilier în consiliile locale - peste 56 mii de persoane.
În doua localități Chioselia Rusă și Cotovscoe, din UTA Găgăuză, nu vor avea loc alegerile pentru un candidat în funcția de primar, iar în satul Cealîc din Taraclia alegătorii nu vor participa la alegerile pentru consiliul local. În aceste localități a fost înregistrat câte un singur candidat la funcția de primar și un singur concurent electoral în cazul căreia a fost dispusă anularea înregistrării.
Între timp, în 45 de localități din țară a fost înregistrat câte un singur candidat la funcția de primar. În alte 21 participă câte un singur concurent electoral pentru funcția de consilier în consiliul local.
La 07:00 au fost deschise toate secțiile de votare, cu excepția unei secții din orașul Cantemir, unde e nevoie de retipărit buletinele de vot”, a declarat Angela Caraman.
Scrutinul este monitorizat în total de 1.520 de observatori, dintre care 1800 naționali și 400 - internaționali.
Pe parcursul zilei de 5 noiembrie, membrii comisiei vor prezenta datele despre desfășurarea procesului de vot la orele 8:00, 12:00, 15:00, 19:00 și după încheierea secțiilor de vot la 22:00.
Cele 1 958 de secții de votare și-au deschid ușile. Moldovenii sunt așteptați astăzi la vot, ca să-și aleagă primarii și consilierii locali. UNIMEDIA va transmite live toate evenimentele din întreaga țară. Fiți alături de noi, ca să aflați primii tot ce se întâmplă în țară.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!