„Cu profund regret, MSMPS anunță despre trecerea prematură la cele veșnice a dnei Aliona Tihon, în vârstă de 54 ani, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Medicină Preventivă din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. Conferențiarul și-a dedicat peste 15 ani Almei Mater, contribuind semnificativ la formarea multor generații de medici. Acesta a fost internată la data de 02 martie, la Spitalul Clinic Republican. Dumnezeu să o odihnească în pace”, se arată în necrologul emis de instituție.
Amintim că R. Moldova a înregistrat recorduri negative atât la numărul de infectați, cât și la numărul de decese.
Până la ziua de azi, 95 lucrători medicali au decedat din cauza infecției Covid-19.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!