35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Mesajul lui Zelenski publicat în timp ce Putin și Trump discutau viitorul Ucrainei fără el. Liderul de la Kiev insistă pe o prezență-cheie la masa negocierilor

În timp ce viitorul Ucrainei este discutat fără el de către președinții Donald Trump și Vladimir Putin, Volodimir Zelenski a ajuns marți în Finlanda, continuând astfel vizitele la aliații internaționali ai țării sale pe care le-a început încă din primele zile ale războiului declanșat de Rusia, scrie Sky News, citată de hotnews.ro.

Foto: Reuters

Președintele ucrainean nu s-a referit în mod direct la apelul telefonic dintre Trump și Putin – care s-a încheiat în urmă cu puțin timp – dar a reluat apelurile ca Europa să fie inclusă în discuțiile despre pacea din Ucraina.

„Europa trebuie să se afle la masa negocierilor, iar tot ceea ce ține de securitatea Europei ar trebui decis împreună cu Europa”, a afirmat liderul ucrainean, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Zelenski a venit în Olanda împreună cu soția lui, prima doamnă a Ucrainei, Olena, iar președintele ucrainean precizează că discuțiile se axează pe „sprijinul pentru apărare, investițiile în producția ucraineană de arme și integrarea europeană” a Kievului.

Președintele ucrainean a adăugat că se va întâlni cu omologul său finlandez, Alexander Stubb, cu prim-ministrul țării, Petteri Orpo, și cu reprezentanți ai industriei de apărare.

Președinția finlandeză a confirmat că discuțiile vor avea loc miercuri, la palatul prezidențial, potrivit BBC.


Pub