35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Ala Nemerenco, mesaj către medicii corupți: „Banii întunecă privirea. Sunt niște pietre grele legate de gât, care trag la fund, mai devreme sau mai târziu”

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu un mesaj pe rețele către personalul medical corupt. „Plățile pe care le luați, acceptați, solicitați, condiționați sunt niște pietre grele legate de gâtul tuturora. Dar în primul rând al dumneavoastră. Și tot ce e legat de gât, la fund trage, mai devreme sau mai târziu, nici nu știți când și care va fi prețul pe care va trebui să-l plătiți”, a scris Nemerenco, într-o postare pe Facebook.

Foto: UNIMEDIA

„Dragi colegi, cunoaștem toți cât e de grea profesia de medic, câtă responsabilitate cere, câte nopți nedormite, ardere profesională, emoții, permanentă învățare. Nici într-o profesie nu se duc atâția ani pe studii, ros de cărți și examene. Total de acord că salariul existent chiar și cu toate majorările lui din ultimii ani nici pe departe nu acoperă investițiile noastre de o viață în profesie - timp, studii, instruire continuă, muncă permanentă, adesea după program, neliniște, stres.

În același timp, profesia ne face niște zei pentru oameni. Ei vin la noi cu ultima speranță. Și cu ultimul bănuț legat în basma, pe care îl strâng și leagă cu mâinile lor obosite, noduroase de munca la câmp. Majoritatea celor care stau în fața Dvs la consultație, sau ajung în operație, investigații nu au nici pe departe salariul Dvs, nemaivorbind de venituri. Majoritatea din ei seamănă cu părinții, buneii dumneavoastră. Dar nu vedeți această asemănare. Banii întunecă privirea”, a scris Nemerenco.

„Mă întreabă mulți cum voi lupta cu plățile care circulă în sistem de jos în sus, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga. În sat și la oraș, în spital și policlinică, la RMN, operație, oriunde, la public și în ultimul timp și la unii privați. Și recunosc - îmi este mai ușor să identific zeci de milioane de euro, și parteneri gata să vină în ajutor ca să putem moderniza spitalele și instituțiile noastre, decât să obțin succes pe acest front. Dar știu cu ce o să încep - o să public numele celora care cer bani. Să-i cunoască întreaga țară. Da, o să-mi stric multe oale în cap. Dar trebuie să începem odată. Fiindcă viața e una și e de la Dumnezeu. Și nu are nimeni în lumea asta drept pe ea. Nimeni. Iar viața e unica care nu are preț”, a mai adăugat ministra.




Pub