James Rothman, profesor de biologie la Universitatea Yale din SUA, a vizitat recent raionul Fălești din nordul Republicii Moldova, de unde provin strămoșii săi, care au emigrat la începutul secolului al XX-lea peste Ocean, precum și localitatea de origine a președintelui Maia Sandu. Laureatul Premiului Nobel a mărturisit presei de la Chișinău că a aflat abia în vara acestui an despre rădăcinile sale basarabene.
„A fost un moment foarte emoționant când am aflat că am rădăcini în Fălești. De fapt, am aflat abia vara aceasta. Știam că familia noastră provine din Basarabia, dar nu știam exact de unde și, știți, este un lucru minunat că avem toate aceste resurse online, pe care înainte nu le aveam, și astfel am reușit să descopăr, de fapt, că o parte din familia mea este de aici, din Fălești, și cealaltă din Telenești”, a afirmat acesta pentru ,,Rfi România”.
Impresionat de adolescenții basarabeni
În nordul țării vecine, James Rothman a vizitat liceul Mihai Eminescu din orașul Fălești, unde a stat de vorbă cu elevii, care l-au întrebat despre pasiunea sa pentru medicină.
„Este foarte onorabil pentru noi că am avut oportunitatea de a primi astfel de oaspeți, pentru că astfel putem face schimburi de experiență în toate domeniile”, a spus eleva Taisia Dvorschi.
„Sunt foarte încântat că o astfel de personalitate din America, care a fost și laureat al Premiului Nobel, să se întoarcă la rădăcinile lui. Cum a zis el, strămoșii lui au fost acum 100 de ani aici, pe meleagurile acestea”, a adăugat elevul Vasile Vieru.
La rândul său, James Rothman a fost impresionat că elevii moldoveni vorbeau limba engleză, dovadă fiind conversațiile purtate cu aceștia. De asemenea, a vizitat muzeul din Fălești, unde a găsit într-o carte numele unuia dintre strămoșii săi.
„Este o onoare pentru noi, mai cu seamă că își trage arborele genealogic al familiei lui de aici, din Fălești. Cu siguranță, cu inima deschisă, așteptăm cu mare nerăbdare, vrem să ne împărtășim cu istorie, cu informație, poate identificăm ceva important să rămână în patrimoniul muzeului”, a spus Rodica Răilean, directoarea Muzeului Lazăr Dubinovschi.
James Rothman a fost însoțit, în raionul de baștină al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, de președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Ion Tighineanu. Acesta a subliniat că cercetătorul a fost distins în cadrul conferinței Laureatul Nobel, la care a fost invitat la Chișinău, cu medalia Dimitrie Cantemir, aceasta fiind cea mai înaltă distincție a structurii. De asemenea, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu de la Chișinău i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
„A găsit mormintele bunicilor în Statele Unite și a găsit certificatele de deces, acolo era scris că au fost născuți în Fălești, în Telenești. Așa, cu încetul, am pregătit această vizită. Principalul scop este participarea într-o conferință internațională în domeniul nanotehnologiilor și ingineriei biomedicale, pe care noi o organizăm la Chișinău”, a menționat Ion Tighineanu, președintele AȘM.
Laureatul Premiului Nobel
În 2013, James Rothman și Randy Schekman din SUA, alături de Thomas Südhof din Germania, au împărțit Premiul Nobel pentru Medicină după ce au descoperit mecanismul precis de transport al celulelor.
Conform celor trei cercetători, acestea acționează asemenea unor flote care transportă substanțele benefice către ținte precise.
Descoperirea echipei americano-germane este esențială pentru înțelegerea modului în care celulele cerebrale comunică, precum și a modului în care sunt eliberați hormonii în organism și a funcționării sistemului imunitar, potrivit Comitetului Nobel.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!