„La întâlnire, tuturor le era clar cine e regele și cine e Dodon”, zice prezentatorul la începutul reportajului.
„În așteptarea președintelui, în sală adia o aromă ușoară a prieteniei dintre R. Moldova și Rusia, cu note de tencuială proaspătă și - pe gustul tuturor - aligote (n.r. - soi de struguri). Fețele membrilor delegației rusești erau îngândurate - toți încercau să-și amintească care e capitala Moldovei.
Putin a intrat în sală, având înfățișarea omului pentru care Moldova trebuie să redevină vechea-bună Moldovă. Președintele Moldovei a intrat în sală când i s-a permis, având înfățișarea omului al carui nume de familie este Dodon. Putin era pregătit să se întâlnească cu oricare Dodon.
Dodon asculta cu atenție ce a făcut Putin pentru a restabili relațiile cu Moldova și cerceta pereții și podul, să vadă ce se poate de reparat.
Dodon a anunțat că 65% dintre cetățenii R. Modova consideră Rusia ca fiind un prieten, iar restul populației va ajunge în iad”, sunt câteva din frazele reportajului care descriu întâlnirea dintre cei doi șefi de stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!