„Avem o noutate foarte bună pentru Chișinău și pentru dezvoltarea orașului. Așa cum am promis, am semnat Acordul de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, marcând începutul unui nou angajament investițional major de peste un miliard de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane. Mă refer la extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân până la strada Bucovinei, precum și la reabilitarea străzilor Industrială și Mesager.
Scopul acestui proiect este de a crea infrastructura necesară pentru dezvoltarea urbană industrială și economică, dar și pentru promovarea mobilității durabile, contribuind astfel la reducerea congestiei și la îmbunătățirea vieții în capitală.
Cred că acesta este cel mai mare proiect urban în general din Republica Moldova din toate timpurile, în mod special pentru Chișinău și vine să rezvolve și să ofere multe soluții necesare municipalității. Aș vrea să nu creăm așteptărisau supoziții ca în cazul Podului Mihai Viteazul. Există contract acolo, care durează până în primăvara anului viitor. Când sau dacă vor fi abateri, noi vom comunica public. Înțeleg, toți suntem în disconfort, dar nu putem amâna aceste lucrări”, a precizat Ion Ceban.
„Proiectele despre care vorbim pentru faza incipientă sunt lucruri legate de proiectare, tendere, accdeptare în CMC, un pic mai târziu, iar inițierea acestor proiecte va avea loc în 2025 și pe unele aspecte pot dura de la 2 la 4 și chiar 5 ani, ca să nu creăm așteptări de alt tip. Sunt proiecte foarte mari de infrastructură, absolut necesare Chișinăului, dar și R. Moldova”, a mai adăugat edilul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!