„Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) regretă incidentul produs astăzi, când o echipă a redacției „Cu Sens” a pătruns fără permisiune în spații cu acces restricționat ale postului public de televiziune Moldova 1.
Incidentul a avut loc după un interviu cu directorul general al instituției, Vlad Țurcanu, realizat în Casa Radio, situată pe strada Miorița 1, cu acordul părților. Ulterior, cei doi reprezentanți ai grupului „Cu Sens” au pătruns, invocând o inexistentă permisiune din partea directorului general al instituției, și pe teritoriul televiziunii publice. O astfel de permisiune nu a fost nici solicitată, nici acordată.
Conform regulamentelor interne și normelor de securitate în vigoare, orice filmare în afara spațiilor prestabilite trebuie coordonată în prealabil cu administrația TRM, iar accesul în zonele cu regim special este strict interzis fără aprobare oficială.
De asemenea, conform punctului 2.5 din Regulamentul privind regimul de acces în TRM „Persoanelor terțe (vizitatorii, invitații, clienții, persoanele care solicită audiența factorilor de decizie, persoanelor care solicită angajarea) li se permite accesul în clădirile și pe teritoriul TRM în baza actului de identitate și permiselor de acces pentru o singură intrare/ieșire.” În cazul relatat, aceasta prevedere nu a fost respectată.
Având în vedere faptul că echipa „Cu Sens” a făcut filmări în mod neautorizat, serviciul de pază al TRM, asigurat de o unitate specializată a Ministerului Afacerilor Interne, a fost nevoit să intervină pentru a le cere să părăsească teritoriul instituției.
TRM este o instituție strategică de interes public, iar securitatea acesteia este protejată în conformitate cu legislația în vigoare. Compania „Teleradio-Moldova” promovează și susține libertatea presei, transparența și dreptul jurnaliștilor de a informa publicul. În același timp, instituția pledează pentru realizarea acestor obiective democratice într-un cadru legal și prin respectarea reciprocă a actorilor implicați în asemenea procese. TRM, ca instituție aflată în serviciul public, rămâne la dispoziția presei și a publicului larg pentru elucidarea oricăror chestiuni de interes public care o privesc”, se menționează în postarea făcută de TRM.
La rândul său, redacția „CU SENS” a venit cu o reacție: „Precizăm că informația precum că „cei doi reprezentanți ai grupului „Cu Sens” au pătruns, invocând o inexistentă permisiune din partea directorului general al instituției, și pe teritoriul televiziunii publice” este un fals. Cum au stat lucrurile, de fapt, vedeți în curând, într-o investigație CU SENS!”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!