Comisia Electorală Centrală a prezentat datele privind candidații și participanții la referendum înregistrați pentru alegerile locale noi și referendumurile locale programate pe 17 mai 2026.
Potrivit instituției, consiliile electorale de circumscripție locală au examinat dosarele depuse în termenul legal și au înregistrat 38 de candidați pentru funcția de primar, 20 de concurenți electorali pentru funcția de consilier local și 4 participanți la referendumurile locale.
Dintre cei 38 de candidați la primărie, 9 sunt femei și 29 sunt bărbați. Totodată, 25 dintre aceștia au fost desemnați de partide politice, iar 13 candidează independent.
Candidații la funcția de primar au fost înregistrați în nouă localități: – Topala, raionul Cimișlia – 1 candidat; – Mașcăuți, raionul Criuleni – 1 candidat; – Plop, raionul Dondușeni – 3 candidați; – Frumușica, raionul Florești – 3 candidați; – Costești, raionul Ialoveni – 3 candidați; – Ruseștii Noi, raionul Ialoveni – 7 candidați; – Orhei – 10 candidați; – Taraclia – 7 candidați; – Sărătenii Vechi, raionul Telenești – 3 candidați.
Pentru funcția de consilier local în satul Copceac, UTA Găgăuzia, au fost depuse liste de candidați din partea a patru partide politice, iar alți 16 candidează independent.
În total, pentru consiliul local din Copceac au fost înregistrați 74 de candidați, dintre care 46 sunt bărbați și 28 sunt femei.
În ceea ce privește referendumurile locale, în comuna Sadîc, raionul Cantemir, au fost înregistrați doi participanți: Partidul Politic Democrația Acasă și Partidul Acțiune și Solidaritate, ambele formațiuni susținând opțiunea „DA”.
În satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, au fost validați alți doi participanți: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care susține opțiunea „NU”, și Partidul Schimbării, care susține opțiunea „DA”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!