35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Vucic sfidează UE și merge pe 9 mai la Moscova, alături de liderul slovac: Mai mult, o unitate militară a Serbiei va defila la parada din Piața Roșie

Președintele Serbiei a declarat miercuri că nu s-a răzgândit cu privire la participarea sa la parada de Ziua Victoriei organizată la Moscova, luna viitoare, în ciuda presiunii din partea Uniunii Europene, scrie Associated Press, potrivit hotnews.ro.

Foto: Profimedia

Oficialii europeni l-au avertizat pe Aleksandar Vucic că vizita sa la Moscova pentru comemorarea celui de-al Doilea Război Mondial ar reprezenta o încălcare a criteriilor de aderare la blocul comunitar și ar putea deraia ambițiile declarate ale țării în relație cu UE.

De asemenea, vizita ar echivala efectiv cu o demonstrație de sprijin pentru Putin și pentru războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie AP.

Vucic, care a exprimat adesea opinii pro-ruse, a decis însă să meargă mai departe și a declarat chiar că una dintre unitățile militare ale Serbiei va participa la parada din 9 mai din Piața Roșie din capitala rusă.

El a mai spus că, pentru prima dată, Serbia participă la organizarea „în comun” a paradei.

„În perioada următoare, vom fi sub presiune în ceea ce privește evenimentul de la Moscova la care ne-am anunțat participarea”, a declarat Vucic reporterilor.

La începutul acestei săptămâni, șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat că blocul „a spus foarte clar că dorim ca nicio țară candidată să participe la aceste evenimente din 9 mai de la Moscova”.

Deși susține că dorește să ducă Serbia în UE, Vucic a menținut relații strânse cu Rusia și a refuzat să introducă sancțiuni împotriva Moscovei, adoptând în schimb măsuri care au blocat aproape complet negocierile de aderare ale țării balcanice la blocul cu 27 de state membre.

Vucic a spus că va călători la Moscova împreună cu aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico. Liderul slovac a calificat drept „lipsite de respect” remarcile lui Kallas care îi avertizează pe liderii europeni să nu călătorească la Moscova.

Liderul separatiștilor sârbi bosniaci, Milorad Dodik, a declarat că va participa și el la reuniune.


Pub