6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Primele imagini de la a doua rundă de negocieri Ucraina - Rusia

A doua rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina a început. Părțile și-au strâns mâinile și s-au așezat la masa discuțiilor.

Foto: Captură video

Imaginiile au fost prezentate de presa rusă și ucraineană.

Potrivit surselor citate, pe ordinea de zi au fost incluse următoarele subiecte: încetarea focurilor, stabilirea armistițiului și instituirea coridoarelor umanitare pentru transportarea civililor din satele și orașele distruse sau bombardate constant.

Negocierile dintre cele două părți, Federația Rusă și Ucraina, au fost anunțate pentru aseară, iar apoi pentru această dimineață.

„Întrucât membrii delegației ucrainene se adună mai întâi în Polonia, apoi vin la locul indicat pentru discuții, negocierile au fost transferate pentru ora 15:00 și vor avea loc, așa cum s-a stabilit anterior, pe teritoriul Belarus”, a anunțat acum câteva ore șeful delegației Federației Ruse de negociatori, Vladimir Medinski.

Prima etapă a negocierilor dintre Rusia și Ucraina a avut loc pe 28 februarie. Întâlnirea a avut loc pe malul râului Pripiat într-o locație secretă cu numele de cod „Casa Pescarului”.

Delegațiile au convenit să se întâlnească din nou în următoarele zile, după consultări în capitalele celor două state.

Pe 25 februarie 2022, la o zi de la declanșarea războiului din Ucraina, Kievul a spus că vrea negocieri cu Rusia, dar și garanții de securitate, susține consilierul prezidențial, Mihail Podoleac.

De partea cealaltă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că președintele ucrainean minte atunci când vorbește despre discuțiile privind statutul de neutralitate al Ucrainei în schimbul unor garanții de securitate. „Șansele ratate ale lui Zelenski le cunoaște toată lumea”, a declarat acesta.

În aceeași zi, Putin a spus că este gata să trimită o delegația la Minsk.



Pub