„O economie ar fi interzicerea angajărilor verișoarelor, mătușelor, soacrelor, concubinelor la funcții publice de stat unde primesc salarii de 27 mii lei lunar. În felul acesta, dacă și este vorba despre un sacrificiu atunci ar putea să lucreze și gratis.
De ce spunem aceste lucruri? Pentru că pe de o parte pare hazliu, dar pe de altă parte concluzionăm că acum guvernarea nu este îngrădită de nimeni pentru a implementa proiecte sociale necesare pentru populație. Nimeni nu o poate încurca, are ocazia să arate că este mai bună, competentă”, a declarat Burduja.
Angajarea a două verișoare a Maiei Sandu în funcții de demnitate publică la Guvern și Parlament a stârnit multe discuții. Pe de o parte, președinta Maia Sandu a spus că a făcut un sacrificiu atunci când a venit să lucreze în echipa Nataliei Gavrilița, întrucât a venit la un salariu mai mic. Totodată, prim-ministra anunța că fotoliul de purtător de cuvânt trebuie să fie ocupat de o persoană de încredere, iar Anastasia Taburceanu împărtășesc aceleași valori.
Și Igor Grosu a comentat situația, după ce o altă verișoară a președintei a fost angajată în cabinetul său. Acesta declara că nu este niciun fel de cumătrism, iar Tatiana Babin este o colegă cu care mulți ani au lucrat la partid și a invitat-o în echipă întrucât are încredere în ea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!