„Instalarea în fruntea Inspectoratului General al Poliției a unei persoane cu reputație îndoielnică a fost mai mult decât o greșeală. Demisia de azi a acestuia, deși mult prea întârziată, este absolut necesară. Necesară cetățenilor și țării”, a menționat Andrei Nastase.
Cu o reacție a venit și Președintele interimar al Platformei DA Dinu Plîngău speră că plecarea din funcția de șef IGP a lui Podarilov este o decizie „care va continua cu alte nume din sistem”
Noul șef al IGP Viorel Cernăuțean a susținut o conferință de presă în care a declarat că este o persoană care activează de mult timp în domeniu și cunoaște problemele cu care se confruntă colegii săi.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, a fost demis din funcție de Guvern, astăzi, 16 februarie. Potrivit deciziei, Podarilov a depus cerere de demisie, iar Executivul i-a acceptat-o, fără vreo discuție. Astfel, Viorel Cernăuțean a fost numit în funcția de șef interimar la IGP.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!