„Cererea menționată vizează procedura de extrădare a numitului în cadrul a trei cauze penale, în care Vladimir Plahotniuc are calitatea de învinuit pentru fapte de o gravitate deosebită.
Transmiterea acestei cereri este necesară pentru a asigura respectarea regulii specialității. Potrivit acestei reguli, o persoană extrădată poate fi urmărită penal sau judecată doar pentru faptele care au stat la baza cererii/cererilor de extrădare aprobate. Tragerea la răspundere pentru alte fapte comise de persoana extrădată până la predarea ei poate avea loc, doar dacă statul solicitat își exprimă consimțământul pentru aceasta.
Reieșind din volumul considerabil de acte care a fost necesar de tradus, conform cerințelor tratatelor internaționale aplicabile, dar și a solicitării părții elene, pregătirea actelor de referință a presupus un efort semnificativ și a necesitat timp suplimentar.
Procuratura Generală menține comunicarea directă cu autoritățile statului solicitat, pentru aplicarea procedurilor de cooperare juridică internațională în materie penală, în scopul realizării eficiente a acțiunilor în curs, în condițiile de asigurare a respectării acordurilor internaționale ce vizează procesul de extrădare.
Pe data de 7 august, Procuratura General a anunțat data ședinței de examinare de către Curtea de Apel Atena a cererii de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc. Aceasta va avea loc la 13 august 2025, anunță Procuratura Generală.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că instituția a depus, pe 4 august, cererea de extrădare a fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, în Republica Moldova.
Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, susține că fostul lider democrat a acceptat necondiționat extrădarea în Republica Moldova, încă de săptămâna trecută, acuzând că Procuratura Generală tergiversează procedurile prin întârzierea transmiterii documentelor necesare. „La data de 29 iulie, procurorul de caz din Grecia ne-a comunicat că actele relevante din partea autorităților Republicii Moldova încă nu au parvenit. Sperăm că acest lucru se va întâmpla în curând. În caz contrar, vom deduce că se tergiversează deliberat procesul”, a declarat apărătorul.
Vladimir Plahotniuc a efectuat mai multe vizite secrete la Moscova în 2024 și 2025, folosind un pașaport fals cu numele „Mihail Taușanov”. Potrivit unei investigații The Insider, acesta s-ar fi întâlnit cu oficiali de rang înalt ai Kremlinului, în contextul unor posibile planuri de revenire pe scena politică din Moldova.
Foștii deputați Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost eliberați din arest de autoritățile elene pe dosarul „fals în acte”, însă rămân în continuare în penitenciarul Korydallos, în baza mandatului internațional de arestare. Ședința de judecată, care urma să aibă loc astăzi și viza acuzațiile privind utilizarea documentelor contrafăcute, a fost amânată pentru luna martie 2026.
La șase ani de la fuga din Moldova, fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a transmis un prim mesaj prin care anunță că urmează să publice informații despre el însuși și despre situația actuală din Republica Moldova.
Plahotniuc și-a creat pagină de Facebook, unde se prezintă ca politician, cu doar 4 zile înainte de a fi reținut pe aeroportul din Grecia.
Oligarhul Vladimir Plahotniuc a depus o cerere oficială prin care acceptă necondiționat extrădarea în Republica Moldova, potrivit unui comunicat semnat de avocatul său, Lucian Rogac. Documentul a fost transmis autorităților judiciare din Grecia, mai notează apărătorul. Reacția vine după ce Procuratura Generală a anunțat că fostul politician Vladimir Plahotniuc, care pe data de 22 iulie a fost reținut în Grecia, nu și-a exprimat consimțământul ca să fie extrădat în Republica Moldova.
Fostul politician Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia. Anunțul a fost făcut pe 22 iulie, de Poliția Republicii Moldova. Alături de el a fost reținut și ex-deputatul Constatin Țuțu.
Autoritățile grecești l-au arestat pe Vladimir Plahotniuc, fost lider al PD după ce ar fi descoperit în posesia lui un document fals, emis pe numele „Stanislav Kirsanov”.
Presa din Grecia a dezvăluit noi detalii despre viața lui Vladimir Plahotniuc. Potrivit unei publicații elene, ex-liderul PD ar fi căsătorit cu Elizaveta Kuznețova, o tânără originară din regiunea transnistreană, care a câștigat titlul de Miss Moldova în 2019.
Vladimir Plahotniuc deținea 21 de acte false. IGP a publicat mai multe informații despre toate identitățile ale fostului lider democrat și ale lui Constantin Țuțu.
Presa elenă scria că cei doi intenționau să plece în Dubai. Alături de foștii deputați ar fi fost reținută și o tânără de la Tiraspol - Elisaveta Kuznețova,
Rusia a emis, pe 23 iulie, mandat de arest prin Interpol pe numele lui Vladimir Plahotniuc, scrie canalul de Telegram Tema. Astfel, Moscova intenționează să ceară autorităților grecești extrădarea oligarhului către organele de drept ruse.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, afirmă că Republica Moldova a fost prima țară care a solicitat extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, fapt ce ar trebui să-i ofere prioritate. Potrivit lui, cererea a fost depusă acum patru-cinci ani. Totuși, la acel moment, în comisia Interpol care examina dosarul era implicat fostul director al SIS, Vitalie Pîrlog. „Și cumva vedem că și-a pus o amprentă”, a declarat șeful IGP.
Vladimir Plahotniuca fost plasat în arest pe un termen de 40 de zile, a anunțat Procuratura Generală.
RISE Moldova a dezvăluit locația exactă a vilei de lux din Saronida, unde s-au refugiat oligarhul Vladimir Plahotniuc și fostul deputat Constantin Țuțu, până la arestarea lor. Vila ultramodernă, dotată cu piscină, a devenit centrul unei operațiuni internaționale de căutare și este situată pe strada Ifaistou, într-o zonă exclusivistă de la malul Mării Egee, în sudul capitalei elene.
Imagini de la perchezițiile din vila lui Vladimir Plahotniuc, fostul lider PD reținut, au fost făcute publice de Poliția din Grecia. În acestea se observă că au fost găsiți bani în casa oligarhului, dar și un pașaport ucrainean.
Pe 7 februarie 2025, după 4 ani și jumătate de la fuga sa din Republica Moldova și nenumărate cereri din partea autorităților de la Chișinău, Interpol a acceptat într-un final solicitarea și l-a dat în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc.
Procuratura a anunțat anterior că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea pentru a fi tras la răspundere în Moldova.
Furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.
Plahotniuc a fugit din țară în iunie 2019, când a pierdut guvernarea și a avut o discuție cu ambasadorul SUA la Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!