„Pur și simplu, de-a lungul timpului, am învățat să îmi iau pauze atunci când simt că n-am neapărat energie să ies în online. Asta am și făcut acum, aproximativ de o săptămână de când m-am întors din Chișinău la Cluj. N-am ieșit din casă. O săptămână am stat în casă”, a explicat tânăra într-un story pe Instagram.
„Atunci în mai, când s-a întâmplat toată situația cu sicriul, pe mine m-a tulburat foarte tare psihic și eu m-am închis în mine. Eu poate trebuia să apelez atunci la terapeutul meu sau la psiholog. Dar eu cumva am zis că mă descurc singură și n-am rezolvat ceea ce s-a întâmplat cu creierașul meu din cauza șantajului acesta cu moartea. Și cumva toată frica, frustrarea și toată supărarea, eu am pus-o sub preș.
Și acum, când, cu o lună în urmă sau vreo trei săptămâni, m-au sunat de la poliție și m-au întrebat: „Ai fost la zi de naștere la persoana X?” Și eu am zis că da. Și mi-au zis: „Ai stat la masă cu persoana care ți-a adus tot „coletul” cela la poartă!” Mi-a picat cerul în cap în momentul ăla”, a declarat Daniela.
„Și cumva, toate evenimentele care s-au întâmplat după, cu toată cearta asta în online, cu toate dovezile pe care le-am mai primit de la Poliție, au scos de sub preș tot ce eu am ascuns atunci în mai și m-au terminat psihic.
Dar o situație de genul te termină psihic, dar în același timp te călește. Vă dați seama ce ar trebui acum să se mai întâmple cu mine? Adică ce ar trebui să-mi mai facă mie o persoană? Ca să fie un șoc, să zic „wow”. Așa, da - trebuie să fie ceva mai mult decât o cruce la poartă cu data morții mele”, a mai adăugat Daniela Costețchi.
Ofițerii Direcției Investigații „Centru” a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Căușeni, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din 8 persoane, printre care trei femei, cu vârste cuprinse între 18 și 47 de ani, originare din Chișinău și Orhei. Orhei.
Bloggerița Daniela Costețchi a declarat că ar fi fost una din cele două victime a grupării acuzate că a estorcat 47.000 de euro prin șantaj. Potrivit influenceriței, totul ar fi început în anul 2021, când un necunoscut a început a o amenință că îi sparge contul, dacă nu îi achită bani. Din frica de a nu-și pierde „munca”, aceasta ar fi continuat să îi achite bani, la orice solicitare.
Ulterior, Daniela Costețchi a relatat mai multe detalii despre perioada în care susține că ar fi fost șantajată și amenințată. Potrivit declarațiilor sale, punctul culminant a fost în noaptea de 4 spre 5 mai 2025, în jurul orei 00:00, când a fost sunată de tatăl său, care plângea.
Noi detalii ies la iveală în scandalul care zguduie comunitatea creatorilor de conținut din Republica Moldova, după ce influencerița Daniela Costețchi a făcut publice acuzații grave de șantaj și amenințare. Bloggerița a dezvăluit că ar fi fost terorizată de un băiat de 24 de ani, din Cricova, căruia i-ar fi dat aproximativ 47 mii euro. Mai mult, tânăra a făcut publice poze cu presupusul făptaș, surprins, din spusele acesteia, și în preajma interpretei Iuliana Beregoi.
Interpreta Iuliana Beregoi a venit cu o primă reacție publică, pe rețelele de socializare, în contextul scandalului izbucnit în jurul bloggeriței Daniela Costețchi. „Vreau să declar că nu am absolut nicio legătură cu acel sicriu despre care se vorbește. Eu, personal, nu am nicio implicare”, a spus artista,
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a făcut mai multe precizări în legătură cu cazul semnalat recent de bloggerița Daniela Costețchi, care a declarat public că ar fi fost șantajată, iar în situație ar fi implicată și familia interpretei Iuliana Beregoi.
Scandalul care zguduie comunitatea creatorilor de conținut din Republica Moldova se pare că ia o nouă turnătură. După ce Daniela Costețchi a dezvăluit că a fost amenințată și șantajată pentru a nu rămâne fără pagină pe Instagram, contul „Anonymous”, care ar fi stat în spatele ațiunilor, a făcut publice discuții în care bloggerița i-ar fi cerut, de fapt, „protecție” digitală, oferindu-se să achite lunar o anumită sumă de bani.
Ulterior, interpreta Iuliana Beregoi a făcut noi declarații în legătură cu dosarul de șantaj în care este vizată. Artista a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini din conversația purtată cu influencerița Daniela Costețchi, pentru a clarifica situația.
Scandalul dintre influencerița Daniela Costețchi și interpreta Iuliana Beregoi ia amploare. După dezvăluirile legate de presupusul șantaj cu sicrie, Costețchi a publicat o înregistrare a apelurilor telefonice purtate cu interpreta, susținând că mesajele publicate de aceasta ar fi fost „de fațadă”. Potrivit Danielei, după perchezițiile care ar fi avut loc în acest caz, Iuliana ar fi sunat-o plângând. „Mi-ai spus că te ții la distanță de oameni psihopați, asta cum, mergând cu familia la el în SUA?!”, se întreabă influencerița.
Între timp, mai multe publicații din România au relatat că tatăl Iulianei Beregoi s-ar afla în arest la domiciliu, în legătură cu dosarul ce vizează presupuse acțiuni de șantaj și amenințare la adresa bloggeriței Daniela Costețchi. Interpreta însă a publicat un mesaj video în care a precizat că informațiile sunt false.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!