„Astăzi, pe adresa de email a Consiliului Superior al Procuraturii a parvenit o sesizare în privința procurorului Octavian Iachimovschi, depusă de fostul șef al Inspecției Procurorilor, Victor Ababii, unde se impută grave acuzații de falsificare a probelor, în cauza penală ce vizează membrii săi de familie. Este vorba despre Procurorul Casian Olga și Casian Cornel.
În argumentarea sa, acesta invocă faptul că s-a urmat drept scop compromiterea sa, pentru faptul că în anul 2020, dumnealui ar fi pornit 4 cauze disciplinare în privința dumneavoastră. În ce măsură aceste acuzații corespund adevărului, dar și despre ce cauze este vorba?”, a întrebat Andrei Cebotari, membru CSP.
„Nu pot să dau detalii referitor la urmărirea penală, aceasta se află în subordinea Procuraturii Anticorupție. Pot spune doar că Ababii nu are nicio calitate în acest proces, probabil dacă nu se expedia acest email, societatea nici nu știa că Ababii are vreun interes în vreo cauză penală. Aceasta este dorința lui, de a informa societatea despre acest fapt.
Am avut 4 proceduri disciplinare care nu au fost intentate de domnul Ababii, dar au fost intentate prin raportul unui șef de direcție din cadrul Procuraturii Generale, au fost în instrumentarea unui inspector al procurorilor, care, din câte cunosc, era independent față de domnul Ababii, iar aceste proceduri au fost încetate atât de către colegiu, cât și de Consiliul Superior al Procurorilor, în lipsa faptului”, a declarat Octavian Iachimovschi.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!