„Cu referire la survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către aparate de zbor în noaptea din 19 noiembrie curent, Ministerul Apărării comunică următoarele: că în urma schimbului de informații cu partenerii din Ucraina și România, s-a confirmat survolarea spațiului aerian național de către o dronă.
Astfel, aparatul de zbor, a traversat spațiul aerian al RM în intervalul de timp 03.22-03.35 din direcția localității Lesnaia (Ucraina) spre localitatea Săiți, raionul Ștefan Vodă, la o altitudine de aproximativ 100 m.
Drona nu a fost detectată de sistemele de monitorizare a spațiului aerian din cauza altitudinii mici de zbor”, notează instituția.
O dronă a fost detectată în această dimineață în spațiul aerian al României, a anunțat Ministerul Apărării de la București. Potrivit autorităților române, traiectoria acesteia ar fi indicat că aparatul a traversat teritoriul Ucrainei și al Republicii Moldova înainte de a ajunge în zona monitorizată de sistemele române de supraveghere.
Ulterior, Poliția de Frontieră a declarat că, în noaptea de 19 noiembrie, o patrulă mobilă a raportat detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, posibil o dronă, aflat la circa 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA). Aparatul ar fi zburat la o altitudine de aproximativ 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (UA) – Săiți (RM), îndreptându-se ulterior către localitățile Tocuz și Opaci.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!