„Au fost întreprinse măsurile, în conformitate cu procedurile. Au fost sesizate organele abilitate. Urmează să se expună organele abilitate care este învinuirea pe acest caz.
Sunt analizate toate scenariile, inclusiv scenariul de a părăsi teritoriul Republicii Moldova fără a se întoarce”, a precizat ministra de Interne.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută de mascații CNA în seara de 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Procuratura Generală anunță că Evghenia Guțul, bașcana Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, a fost reținută aseară pe Aeroportul Chișinău, după verificări de rutină efectuate în cadrul controlului de frontieră, în care s-a constatat că aceasta figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă ferm reținerea Bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Potrivit unui comunicat al formațiunii, „această acțiune de persecuție politică din partea regimului dictatorial al Maiei Sandu este o nouă dovadă a agoniei și fricii guvernării față de alegerile parlamentare care se apropie”.
Tot pe 25 martie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”. Acestora li se incriminează comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat.
În 2024, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire.
Evghenia Guțul a declarat că i-au fost înaintate învinuirile într-un dosar penal fabricat acum doi ani împotriva Partidului ȘOR.
În mai 2023, Evghenia Guțul, candidata Partidului Șor, a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.
La 19 iulie 2023, guvernatoarea a depus jurământul, în cadrul unei ședințe festive a Adunării Populare a Găgăuziei.
La evenimentul nu a participat vreun reprezentant al autorităților centrale. Guvernul a anunțat că are „alte acțiuni, mai prioritare”.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat de ce nu a participat la ceremonia de învestire a bașcanei Găgăuziei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!