Liderul PSDE a subliniat, în cadrul emisiunii „7 zile”, de la Cinema 1, că asistăm în prezent la o nouă ordine globală, instaurată de noua administrație americană, condusă de Donald Trump, și se întreabă cum se poziționează puterea de la Chișinău în raport cu această realitate.
„Avem o situație în ziua de azi când avem o nouă ordine globală, în fața căreia este domnul președinte Donald Trump. Care este atitudinea guvernării PAS din Republica Moldova față de noua administrație de la Washington? Este o întrebare deschisă, deoarece nu am văzut nicio vizită, deplasare la Washington. De ce Maia Sandu nu și-a cumpărat un bilet pentru a zbura la Washington, să se vadă cu Donald Trump?”, s-a întrebat Tudor Ulianovschi.
În opinia politicianului, anume de acest lucru ar trebui să fie preocupat în prezent ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi.
„Domnul Popșoi, ministrul de Externe, pentru cei care nu cunosc, a fost în SUA, în noiembrie, și nu a fost primit de nimeni, în afară de USAID. De ce nimeni din administrație nu s-a văzut cu dumnealui? Ca fost ministru de Externe, îi recomand domnului Popșoi să-și pună un cort în fața Casei Albe și să aștepte până o să-l primească în audiență cineva. Am dubii că o să-l accepte, dar este extrem de important pentru Chișinău în ziua de astăzi. Washingtonul astăzi este mai important decât Bruxelles-ul!”, a menționat liderul PSDE, Tudor Ulianovschi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!