35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Consolidarea neutralității - mai reală decât aderarea, deocamdată încă ipotetică, la UE”. Cenușă, despre inițiativa BCS: Bruxelles-ul poate schimba situația

Politologul Dionis Cenușă consideră că „agresiunea rusească contra Ucrainei și așteptările negative ale cetățenilor moldoveni legate de situația din țara vecină, simțită zilnic inclusiv prin intermediul crizei refugiaților, ajută opoziția moldovenească să facă discuția despre consolidarea neutralității constituționale mai reală și urgentă decât aderarea, deocamdată încă ipotetică, la UE”. Declarațiile au fost făcute după ce BCS a anunțat astăzi înregistrarea unui proiect de lege privind stabilirea unei „neutralității permanente a Republicii Moldova”. 

Foto: UNIMEDIA

„În timp ce PAS/Sandu pedalează pe subiectele ce țin de integrarea în UE, cel mai recent fiind aplicarea pentru statutul de țară candidat, Socialiștii și Comuniștii se concentrează pe neutralitate, adică limitarea cooperării externe în domeniul apărării. Este evident că pentru primii contează apropierea de UE, iar cei din urmă vor să conserveze un status quo convenabil Rusiei și care ține la distanță NATO.

Dacă Bruxelles-ul oferă o perspectivă clară Moldovei în timpul apropiat, foarte probabil, atunci balanța relevanței publice poate beneficia integrarea europeană, prosperitate și securitate.

Totuși, neutralitatea țării, pe sensul strict de securitate, se va înrădăcina adânc în mentalitatea publică ca rezultat al agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. De aceea, PAS/Sandu trebuie să aleagă sau să fie parte a discursului despre neutralitate sau să se opună acestuia și să cedeze opoziției controlul asupra dezbaterii publice în jurul acestui subiect”, a declarat Cenușă.

Astăzi, Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a cerut stabilirea neutralității permanente a Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat de deputații BCS. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a menționat că inițiativa legislativă „vine să consolideze principiul constituțional al neutralității permanente nu este unul politic sau ideologic și nu vine în contextul evoluțiilor din țara vecină”.


Pub