Inițial, fotomodela a crezut că unele sticle de vin s-au spart în timpul zborului. Însă, când și-a deschis valiza, a descoperit că vinul ajunsese și pe hainele sale.
„Nici prin cap nu-mi trecea ce aveam să descopăr când urma să-mi deschid valiza...
M-am gândit că valizele erau murdare doar pe dinafară și că, odată ajunsă la hotel, le voi şterge și totul va fi bine.
Dar surpriza cea mare mă aștepta când mi-am deschis bagajul... Hainele erau îmbibate cu vin roșu, mai bine de jumătate din ele pătate, iar în valiză era un miros de vin „minunat”!
Sincer, nici nu știu cum să procedez mai departe.. Mai mult de jumătate din hainele mele au fost murdărite cu vin roșu, iar cele mai multe dintre ele erau noi, nepurtate”, a scris Anastasia, pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!