În luna noiembrie directorul FBI a prezentat un raport amplu în fața Congresului american, din care reieșea faptul că TikTok-ul reprezintă un risc pentru siguranța națională.
Asta pentru că dă șansa Chinei să influențeze conținutul rețelelor sociale, influențând astfel utilizatorii.
Astfel, comisia parlamentară italiană care se ocupă de serviciile secrete, a confirmat în aceste zile pentru presa din Italia, că și Italia ia în calcul monitorizarea, cel puțin la început, a acestei aplicații și încearcă să țină sub control eventualele pericole pe care le reprezintă TikTok-ul pentru utilizatorii săi.
Această discuție vine în contextul în care foarte mulți oameni politici în campania electorală din toamna anului trecut au folosit TikTok-ul pentru a câștiga cât mai multe voturi și a câștiga mai ales inimile tinerilor.
Silvio Berlusconi, de exemplu, în numai 3 luni și-a făcut cont de TikTok timpul campaniei electorale și a reușit să câștige 731.000 de urmăritori și nu mai puțin de 5 milioane de like-uri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!