„Trei ofițeri ai serviciului penitenciarelor au murit în urma unui schimb de focuri” când o dubă care transporta un deținut a fost atacată în jurul orei 11:00 la stația de taxare Incarville, în departamentul Eure, a anunțat marți poliția franceză. Prizonierul a fugit de la locul faptei, a precizat sursa.
Potrivit unei alte surse din poliție citate de AFP, atacul a fost comis de un grup de mai mulți indivizi care au folosit două vehicule. Unul dintre aceste vehicule a fost găsit la scurt timp după eveniment, „carbonizat”.
„Un adevărat comando a întins o ambuscadă unui convoi al închisorii din Incarville. Unul dintre agresori ar fi fost rănit în urma ripostei (ofițerilor)”, a anunțat pe X Axel Ronde, purtător de cuvânt al sindicatului CFTC Police.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!