3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
Cafenelele din Moscova acceptă doar clienţi care au coduri QR ce dovedesc vaccinarea, test negativ sau anticorpi

Locuitorii din Moscova trebuie să deţină de luni coduri QR pe telefoanele lor mobile pentru a putea să intre într-o cafenea. Autoritățile ruse au adoptat noi reglementări la nivel local, care impun proprietarilor de cafenele să îi servească doar pe clienţii care pot să prezinte o dovadă ce atestă vaccinarea anti-Covid-19, imunizarea dobândită în urma trecerii prin boală sau un test cu rezultat negativ, informează digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Noile restricţii, care vizează şi băuturile şi alimentele servite în baruri şi restaurante, au intrat în vigoare în contextul în care autorităţile ruse încearcă să limiteze creşterea numărului de infectări în capitala rusă.

„Situaţia cauzată de coronavirus în Moscova rămâne extrem de dificilă”, a declarat primarul moscovit, Serghei Sobian, pentru agenţia de presă TASS.

„Pe parcursul ultimei săptămâni, am stabilit noi recorduri în privinţa numărului de spitalizări, de persoane internate la terapie intensivă şi de decese provocate de coronavirus”, a adăugat primarul Moscovei.

Conform noilor reglementări, clienţii cafenelelor, barurilor şi restaurantelor vor trebui să prezinte un cod QR pe telefoanele lor mobile care arată că au fost vaccinaţi, că au trecut prin infecţie - şi au dobândit astfel imunitate - sau că au făcut recent un test Covid-19 al cărui rezultat este negativ, înainte de a putea fi serviţi, notează Agerpres.

Aceste stabilimente vor putea totuşi să servească şi clienţi care nu deţin coduri QR, însă doar pe terase şi verande în aer liber, până pe 12 iulie.


Pub