„Regretata artistă a neamului nostru – Doina Aldea-Teodorovici, ar fi împlinit astăzi 67 de ani. Este un prilej în plus să ne amintim de vocea ei inconfundabilă, de sensibilitatea și rafinamentul unei artiste care a devenit simbol al renașterii naționale.
Alături de Ion Aldea-Teodorovici, soțul și partenerul ei de scenă, a dat glas unor cântece care au devenit embleme ale renașterii naționale: „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana”. Cei doi au împărțit viața, scena și, din nefericire, și destinul tragic din noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.
Pentru contribuția sa excepțională, Doina Aldea-Teodorovici a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită și, post-mortem, cu Ordinul Republicii.
Astăzi ne amintim cu recunoștință de curajul, harul și frumusețea interioră a unei artiste care a rămas în inimile tuturor. Memoria ei va dăinui atâta timp cât cântecele ei vor continua să ne unească și să ne îndemne la lumină”, se arată în comunicatil emis de Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!