4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
Avocat: Ceaus este parte a două procese judiciare în Moldova. Nu avea motive nici să fugă, nici să-și însceneze răpirea

Judecătorul ucrainean Ceaus Nicolae este parte a două procese judiciare separate în instanțele din Republica Moldova. Cu aceste precizări a venit avocatul său, Iulian Balan, după ce în spațiul media au apărut mai multe date denaturate și speculative în legătură cu răpirea acestuia. Potrivit lui Balan, judecătorul ucrainean nu avea motive să-și însceneze răpirea, iar cel mai probabil a fost răpit de cetățeni străini.


Foto: Unimedia

„Judecătorul ucrainean Ceaus Nicolae este parte a două procese judiciare separate în instanțele din Republica Moldova. Primul proces ține de examinarea cererii de extrădare, care încă se examinează de către judecătoria Chișinău. Instanța de nivelul 1, a cărei soluție poate fi contestată de partea interesată. După extrădarea frauduloasă și tragică a profesorilor turci, instanțele naționale nu se grăbesc să se expună asupra extrădării fără a examina toate argumentele pro și contra extrădării. Al doilea proces este legat de refuzul Președinției Republicii Moldova în acordarea azilului politic, refuz lipsit de argumente juridice, ori este formulat în aproximativ 5 rânduri. La momentul dat, Curtea Supremă de Justiție încă examinează recursul depus, urmând să se expună la data de 28 aprilie 2021.

Speranța că înalta Curte va auzi argumentele noastre, că nu am avut parte de un proces echitabil, este la moment încă întemeiată. În circumstanțele nominalizate supra, NU pot fi identificate raționamente logice de ce Ceaus Nicolae ar fi fugit sau și-ar fi înscenat răpirea, iar toate informațiile care au apărut pe diverse canale de telegram doar fortifică versiunea răpirii de către cetățeni străini precum și posibila transportare a acestuia cu o mașină cu numere diplomatice. Această versiune a fost susținută și de către Ministerul Afacerilor Interne. În contextul învinuirii care i se aduce în Ucraina, urmează să menționez că dânsul se bucură de prezumția de nevinovăție”, a scris Iulian Balan pe Facebook.

Pe 3 martie, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a fost răpit de trei persoane din curtea unui bloc de locuit din sectorul centru al capitalei. Oamenii legii au fost alertați în jurul orei 13:15 despre acest fapt. Potrivit avocatului Iulian Bălan este vorba despre clientul său, fostul judecător din Ucraina, Nicolae Ceauș, care a cerut azi politic în Moldova.

Nicolae Ceaus ar fi extorcat o mită în valoare de 150.000 de dolari în anul 2016. S-a întâmplat în cadrul unei cauze penale pentru trafic de droguri, iar judecătorul ar fi ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. În martie 2017 acesta a fost reţinut la Chişinău.

La scurt timp, poliția a reținut un suspect în legătură cu răpirea judecătorului ucrainean. Informația a fost prezentată de ministrul interimar al MAI, Pavel Voicu, în cadrul unui briefing de presă.

Răpirea lui Ceaus a fost discutată de Aureliu Ciocoi cu ministrul de Externe al Ucrainei. Instituțiile de stat din Ucraina nu sunt implicate în răpirea judecătorului Ceaus, iar pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz, inclusiv, locul unde se află Ceaus, țara vecină este disponibilă să creeze un grup de lucru comun moldo-ucrainean. 


Pub